Telefonul pliabil Samsung Galaxy F va fi disponibil în ediție limitată

de: George Stanciu
24 09. 2018

Samsung Galaxy F, smartphone-ul despre care intuim că va fi telefonul pliabil al companiei, ar trebui să fie lansat în viitorul relativ apropiat.

Telefonul pliabil este un subiect despre care mai toți marii producători de smartphone-uri ar vrea să discute cu certitudini, însă până acum, lucrurile n-au arătat prea promițător. De câțiva ani se vorbește despre un asemenea telefon, doar că niciun producător nu a reușit să aducă unul pe piață. Samsung pare să fie liderul în această cursă, iar producătorul sud-coreean ar putea aduce un astfel de telefon pe piață în următoarele luni.

Despre telefonul pliabil s-a vorbit că ar avea un design așa, apoi că altfel, însă nu avem nici până acum vreo certitudine cu privire la modul în care acesta va fi pliabil. Ce știm însă, cel puțin când vine vorba de Samsung Galaxy F, este că smartphone-ul nu va fi produs în cantități mari, astfel că prețul și disponibilitatea sa pe piață te-ar putea pune pe gânduri.

Deoarece producătorii precum Corning nu au putut crea panouri de sticlă flexibile, Samsung a creat o peliculă de poliimidă transparentă – un adeziv flexibil, durabil și transparent, pentru display.

Stratul protejează ecranul amplasat dedesubt și e o componentă crucială a unui viitor telefon pliabil. Samsung deja a ales un producător, compania japoneză Sumitomo Chemical, preferată în locul furnizorului local, Kolon Industries.

Samsung a ales furnizorul japonez deoarece ”pot îndeplini cerințele de furnizare la scară redusă”. Asta confirmă că telefonul va fi produs într-o ediție limitată, iar că producătorul ar putea cere mai mult de la japonezi, în eventualitatea în care dispozitivul se dovedește a fi unul popular.

Având în vedere stocul limitat, e foarte probabil ca telefonul pliabil să coste în jur de 2.000 de dolari. Sunt șanse ca acesta să ajungă pe piață până la finele acestui an, însă după atâtea amânări, n-ar fi surprinzătoare o alta.